Clubul din Superliga a dat faliment. Cum a ajuns să arate stadionul echipei care juca în cupele europene. GALERIE FOTO

Redactor:
Ion Filip
Clubul din Superliga a dat faliment. Cum a ajuns să arate stadionul echipei care juca în cupele europene. GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul clubului din Superliga care juca în cupele europene s-a degradat într-un mod uluitor, imaginea de ansamblu fiind una de-a dreptul tristă.

Fotbalul românesc decade pe zi ce trece, iar unul dintre principalele motive este reprezentat de managementul falimentar al conducătorilor de cluburi.

Multe dintre echipele de tradiție au fost nevoite să tragă obloanele și să o ia de la capăt, din ligile inferioare, iar în unele dintre cazuri renașterea nu a mai fost posibilă.

Cum a ajuns să arate stadionul echipei Gaz Metan Mediaș, care a reprezentat România în cupele europene

Stadionul echipei Gaz Metan Mediaș reprezintă un peisaj trist în acest moment, cu toate că formația din Jud. Sibiu a dispărut de pe harta Superligii în urmă cu numai doi ani.

În 2022, pe ultimele două poziții ale clasamentului terminau medieșenii și Academica Clinceni, ambele cluburi intrând în faliment după finalul acelei ediții.

„Imagini dezolante cu stadionul Gaz Metan, acolo unde nu mai au loc meciuri de fotbal, unde Academia ACS Mediaș ar trebui să plătească 80.000 euro chirie pe 6 luni pentru a-și putea desfășura activitatea.

Între timp, cei peste 400 de jucători din cadrul academiei sunt obligați să participe la antrenamente pe același teren, un singur teren de joc cu suprafață sintetică.

Din cauza numărului mare de juniori, antrenamentele sunt fragmentate și se desfășoară cu celeritate pentru a se asigura că toți componenții clubului au acces la sesiuni de antrenament”, au transmis suporterii lui ACS Mediaș, echipă care dorește să devină continuatoarea lui Gaz Metan, promovată recent în Liga 3.

Președintele lui ACS Mediaș vrea promovări succesive până în Superliga

Ionuț Buzean (40 de ani), președintele lui ACS Mediaș, a gustat din plin promovarea în Liga 3, obținută în vara anului trecut, și a anunțat că visează la Superliga.

„Mediașul este un oraș care a dat jucători echipei naționale și celor de Liga 1.

ACS Mediaș este un club diferit. Ăsta a fost primul scop, să oferim tinerilor o variantă unde să se antreneze, unde să joace fotbal. N-am vrut să pierdem copiii. Dacă n-am fi creat echipa vara trecută, imediat, probabil juniorii ar fi plecat pe la alte cluburi prin țară.

Noi ne-am propus promovări succesive. Vedem ce finanțări vom avea. Și la anul, noi vrem să mergem în Liga 2”, a spus Ionuț Buzean, după promovarea în Liga 3, pentru ProSport.

(Sursă foto: Facebook Suporteri ACS Medias)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×